News
Proiectul de înnisipare este aproape gata, toate plajele din stațiunile populare de la malul Mării Negre fiind lărgite.
Cristian Popescu Piedone, președintele PUSL București, a declarat vineri că nu va candida la Primăria Capitalei și că ...
Președintele Donald Trump a criticat vehement, vineri, Uniunea Europeană, acuzând-o că profită de Statele Unite la nivel ...
Înalții oficiali ai Iranului și ai Statelor Unite s-au întâlnit, vineri, pentru o nouă etapă a negocierilor privind programul ...
Cetățean străin, cercetat de poliție, pentru racolarea unei minore de 15 ani. Individul se află sub control judiciar ...
Universitatea din București (UB) scoate la concurs pentru sesiunea de vară a admiterii 2025 aproape 8.300 de locuri la buget.
China și Statele Unite și-au exprimat dorința de a menține dialogul, în contextul unei conversații recente între înalții ...
După ce angajații Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au intrat în grevă japoneză, instituția a răspuns ...
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că un schimb major de prizonieri tocmai a fost finalizat între Rusia și ...
Nicușor Dan, președintele ales al României, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că România va avea "un Guvern ...
Liderii a nouă state membre ale Uniunii Europene spun că doresc o reinterpretare a Convenției Europene a Drepturilor Omului ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results